
În cât timp apar rezultatele?
Primele rezultate se pot observa chiar din prima zi de la aplicare, mai ales în zonele în care insectele circulă frecvent.
Pe ce suprafețe se aplică?
Se aplică în special pe plinte, crăpături, cadrul patului, mobilier, colțuri, zone din jurul saltelei și alte locuri în care se ascund ploșnițele și acarienii, respectând instrucțiunile de utilizare.
Soluția este sigură pentru copii sau animale de companie?
Nu trebuie folosită în prezența copiilor sau a animalelor de companie. După aplicare, ușile și geamurile se țin închise aproximativ 2 ore, iar apoi încăperea se aerisește bine înainte de a permite accesul persoanelor sau animalelor.
Pătează sau lasă mirosuri?
Nu. Aplicată corect, soluția nu pătează suprafețele și nu lasă mirosuri neplăcute persistente.
Cât timp ține efectul?
După aplicare, produsul poate avea efect rezidual de până la 30 de zile, în funcție de suprafață, curățare și condițiile din încăpere.
Trebuie repetat tratamentul?
Pentru infestări ușoare poate fi suficient un tratament bine făcut. În cazul infestărilor puternice, tratamentul poate fi repetat o dată pe săptămână, timp de până la 90 de zile, pentru a combate și insectele care apar ulterior.
🌟 Pune Acaricid in actiune
Descoperă cum o simplă soluție te poate scăpa de dăunători!
după
înainte
Produs Românesc
CEA MAI EFICIENTA SOLUȚIE DIN ȚARĂ
Produs Românesc
CEA MAI EFICIENTA SOLUȚIE DIN ȚARĂ
Casa ta are nevoie de asta!
De ce Acaricid?
97%
Dintre clienti sunt satisfacuti de produs
99%
Se bucură de o casă fără paraziți
87%
Revin si cumpara Acaricid
Cateva dintre cele 944 de recenzii
Aveam ploșnițe în dormitor și tot reapăreau. Am diluat soluția cum scrie și am dat bine pe lângă pat, plinte și în crăpături. După primele aplicări am văzut clar diferența.
La mine problema era mai urâtă și am repetat tratamentul. Mi-a plăcut că se aplică simplu cu pulverizatoru și după aerisire nu rămâne miros neplăcut în cameră.
Am luat Acaricid pentru ploșnițele de pat. Am dat în jurul saltelei, la cadrul patului și pe lângă mobilă. După câteva zile nu le-am mai văzut ca înainte și am putut dormi mult mai liniștită
Produse Recomandate
SaliniX™ - Bricheta de Sare cu Minerale pentru Capre și Oi
Acaricid™ - Insecticidul Anti-Acarieni și Anti-Ploșnițe
ShiQ™ - Soluția Profesională de Recondiționare a Termopanelor
InsectiK™ - Pernuțele antiparazitare pentru Acarieni și Ploșnițelele de Pat
Calorra™ - Sprayul de reconditionare a caloriferelor
NutriGo™ - Granulele Naturale de Înrădăcinare